de câteva zile

nori grei
plini de furtuni
întunecă
cerul

de zile bune
simt reumatismul
cum îmi ia prin surprindere
toate oscioarele

de o viață întreagă
doar sufletul
așa fragil
precum îl știi

mai are putere
să spere
să iubească
să creadă.

Anunțuri

în ritualul toamnei

cu verdele vieții
în priviri
îmbătrânesc
ochii mei

înmărmuriți
în neliniștea
vremurilor
cu zâmbetul
pe buze

se topesc
culorile anotimpului
între cer
și pământ

o lumină răcoroasă
își plimbă
degetele
peste viață

peste oamenii
tot mai grăbiți
să prindă
reducerile

de Black Friday.

să rupem tăcerea

pentru strălucirea
din ochii acelora pe care
îi iubim

înălţimea luminii
din lucruri s-o scriem
cu inima în liniştea
rugăciunii
în care picură roua
limpezimii
din spirit

cu umerii apăsaţi
de aerul răcoros
al anotimpului
bogat

să rupem tăcerea
dând aripi

cuvintelor.

într-un vis

o artă neterminată
este povestea
aceasta

roşie precum
un manifest
iscat de bătăile
inimii

atât de diafană
în tot ce înseamnă
lumina
trăire întoarsă
înspre noi

dintr-un vis
în care lucrurile
se precipită
în ritmul lor
în alt vis

în care doar uniți
cu inimă
curată

putem biruii.

anotimp grăbit

mărunțind emoția zilei
cu mirosul ploii
în nări

îmi iau inima
în dinți
și ascult cum fără astâmpăr
șuieră vântul
peste pământ
și peste sat

din cer se cern
aripi
de ploaie

curgând
în zigzag
peste fruntea mea
peste fruntea

gutuilor aurii.

doza de fericire

cu paşaportul spre fericirea
din inimă în aurul
speranţei
mă regăsesc

şi mă pierd într-un soi de linişte
la gândul că nicio toamnă
nu vine fără vălul
de ceaţă

trag cu emoţie aer
în piept

într-un surâs
îmi cuprind
umerii cu mâinile

amândouă.