din ghereta portarului

prin fereastra timpului
privesc adevărul
oricât ar vrea trupul
să stea încovoiat
nu îl las

îl ţin drept
cu umerii
traşi în spate
şi pieptul nainte

din ghereta portarului
ascult ticăitul
existenţei

bucurându-mi privirile
cu verdele crud
al copacilor
ce-şi tremură frunzele
la fiecare adiere

de vânt.

trecere în revistă

exersând nesomnul
noapte de noapte
mă las furată
de misterele cerului

surprinzătoare luna
aprinsă se ridică
înflorind
stelele

fără să ne pierdem
pe marginea clipei
suntem protagonişti
şi spectatori
ai propriilor vieţi

încrustate în inimă
tăcerile noastre
rămân
cascada de vise

între cer
şi pământ.