ultimul oftat al frunzelor care cad(jurnal pandemic)

într-o lume plină
de lacrimi
cu speranţă
infinită

întind mâinile
şi-mi aşez pe frunte
coroniţa împletită
din florile toamnei

cât cuprind
cu ochii
îmbrăţişez
priveliştea arămie

purtând pe buze
sâmburele
de adevăr
şi orele nesfârşite

cu miresme

într-un asfinţit
de toamnă.

parfumul ploii(jurnal pandemic)

de-ar alerga fericirea
printre stropii de ploaie
pe câmpul ruginiu
al toamnei

parfumul ei
ne-ar stâmpăra visele
alungând temerile
legate de pandemia

pe care o ducem
în spinare
de mai bine
de-un an

de-ar alerga fericirea
printre stropii
de ploaie
melancolică

înfăşurată
în bătăile inimii
aş aştepta-o
în grădină

ascultând
foşnetul
copacilor
goi.

Printre picurii de rouă
(jurnal pandemic)

dimineaţa
în grădină
îmi port paşii agale
printre copacii
ce-şi leapădă
frunzele
la picioarele
noastre

boabele de rouă
şi aerul bun
răcoros
în armonie
cu cântatul cocoşilor
din zori

mă duc cu gândul
spre lumea
fermecată
a
copilăriei fără griji

pe care
o port
în suflet.

visând [ printre tufele de lavandă ]

mâinile mele
descâlcesc nodurile
de volbură
care năpădesc plantele

împăcată pe deplin cu mine
mă gândesc tot mai serios
că poate în adolescenţă
ar fi fost bine

să mă fac agricultor
aş fi alergat toată ziua
pe câmpurile însorite
printre activităţile mele
prioritară

ar fi fost promovarea
culturilor bio
acum dimineţile
citind presa îmi beau
cafeaua

stropesc grădina
şi-mi odihnesc sufletul
visând
cu ochii deschişi.

poate că micile noastre gesturi

de bunătate
ar putea schimba
întrucâtva traiectoria
acestei lumi

aşteptând curcubeul
să iasă din spatele
norilor
să renunţăm
la ură

să repetăm
în gând

de mii de ori
de sute de mii de ori
că merită să trăim
într-o lume
curată

urmându-ne visul
şi cultivând
iubirea
să păstrăm

în inimi
trează

speranţa.

13.08.2021

sub pleoapa zilei (august)

uită-te şi tu
cât de frumos
îşi înalţă privirea
spre cer

floarea soarelui
iar zilele
curg
şi se repetă
într-una
azi
va fi ieri
ieri va deveni
alaltăieri

de bună seamă
are să urmeze
şi-un
mâine
cu miresme
de întomnare

îmbrăcat în frunze
tremurate

sub pleoapa zilei
viaţa e

o respiraţie
în surâs
autumnal.

din spatele ferestrelor

admir ploaia
care-mi bate
în geam

cu paşi timizi
caut ceva
prin casă

vreau să nu tulbur
dansul ploii
care-şi spune
povestea

pic pic
cuminte legănându-se
ca o dragoste

domolind
cadenţa tăcerilor

subconştientul
îşi face loc

în mintea

conştientă.

am învăţat să fiu fericită

privind un fluture
sau o petală de floare
ajutând vreo persoană
mai în vârstă
să treacă strada

admirând un răsărit
sau un asfinţit de soare
învăţ să fiu fericită
dăruind
iubire
celor din jur

departe de zgomotul
oraşului

între
micile mele
înfrângeri
strălucesc

prin victorii.

la un capăt de lume

( jurnal pandemic )

În căsuţa din chirpici
dintre copaci
e scrinul vechi
de culoarea lemnului de nuc

în el sunt adăpostite
câteva farfurii decorative
pictate de mână /peste care
și-a lăsat amprenta
patina vremii

mai sunt două paturi mari
de lemn
deasupra lor pe perete
două icoane pictate pe sticlă
dau un aer liniștitor
încăperii

tavanul din șipci de lemn
îmbinate cu măiestrie
de mâna unui meșter
priceput

cu pânza luminii
pe faţă / îmi trag sufletul
în hamacul
agățat
între doi copaci

lângă căsuţa albă
cu o singură cameră
prin prejur
prin liniști
udate de ploi

corul frunzelor
răvăşite de vânt
îmi încântă
auzul .

pe tăcute

(jurnal pandemic)

astăzi
spre bucuria
ochilor mei
umezi
care tresar

pe tăcute
voi pecetlui timpul
proiectul
de viaţă lungă
îl am în minte

de fiecare dată
când neputinţa
înfăşoară
liniştea mea
într-o temere

prin fereastra zorilor
depăşind
orice obstacol
în inimă
el

prinde contur.

respiraţia primăverii

depăşind fricile
unui veac bolnav
cu trăiri
şi cu emoţii

învăţ să respir
după o nouă metodă

inima liniştită

cu speranţă
şopteşte într-una
va fi bine
va fi bine

viaţa mea

într-o lume
plină de întrebări
caută
răspuns

printre cireşii
în floare

triluri

de păsări.

îndrăznim să fim

(jurnal pandemic)

liniştea satului şi razele
soarelui dezmorţite
umplu zarea
de miresme

îndrăznim să fim curajoşi
în faţa virusului
deşii
mai am
o teamă stranie
de tot ce-ar putea
să se întâmple

îţi mai spun
am obosit
să văd
că se petrec
atâtea lucruri
urâte

mai bine
ies în grădină
să-mi umplu
plămânii

cu aerul
bun.

sfinţenia tăcerii

( jurnal pandemic)

noapte de noapte
trec în revistă
bucuria
fiecărui răsărit

ce-mi scaldă privirea
şi-mi umple
inima
de speranţă

suntem din nou
în scenariul roşu

de-am reuşii
să schimbăm gândurile
şi frământările
care ne macină
în iubire

Altarul Inimii
s-ar umple
de Lumină.

dincolo de buzele ninsorilor

(jurnal pandemic)

la început am privit
cu o uşoară nepăsare
acest război
cu viruşii
care ne-a costat
şi încă ne mai costă
multe vieţi

ne-am întristat
şi am plâns
am păstrat
şi păstrăm
distanţarea fizică

la ATI tusea uscată
şi aerul răcoros
străpunge voinţa
de a trăi

acum
ne vaccinăm

ce ne va aduce
ziua de mâine
nu ştim

ştim doar că
viaţa noastră
cu ultimul ei suflu
s-a cuibărit

în palma destinului.

în culorile ninsorilor

mai chem
un cuvânt bun
balsam pentru ochii mei
ruginii
fascinaţi
de frumuseţea
zăpezii
când mormanul
de gânduri se revarsă

peste
ce a fost
trist în anul
care s-a dus

sprijinindu-mi gândurile
de inimă cu un surâs
ascuns
sub mască

îmi propun multe

şi simt cum
încet-încet
ne regăsim
pe noi înşine

aşa cum ne ştim.

Cu ochii ațintiți spre strada pustie

 amestecând trecut 

 prezent și viitor 

 în rânduielile timpului 

 sortez gânduri

 suntem puternici 

 îmi zic răsfoind 

 un album 

 vechi

 de familie

 cu toate efectele 

 devastatoare

 ale virusului 

 într-o lume 

 plină de spaime

 și de vești 

 proaste

 când tineri 

 și bătrâni

 mor  împreună

 într-un colț al sufletului

 e

 magia Crăciunului

sunetul frunzelor foşnite

( jurnal pandemic )

prin labirintul îngrijorărilor
cotidiene / angrenaţi
în propriile războaie
cu viruşii

învăţăm să ne descoperim
pe noi înşine
aşa cum suntem
cu bune
şi cu rele

în lumina
aerului geros
foşnetul frunzelor
purtate de vânt

îmi întăreşte convingerea

că de-acum încolo
viaţa
va fi
diferită.

pe eşafodul zilei

(jurnal pandemic)

îmi tremură genunchii
cuvintele toate
s-au risipit
între pleoapele
toamnei

când se vă înteţi frigul
şi zăpada o să acopere
totul
asemeni
unui covor
moale de lână

aparţinătorii
vor venii să identifice
morţii
aliniaţi
în containerele

înşiruite

pe stadion.

anotimp îngenunchiat

năpădită de gânduri
strângându-mi buzele
îmi potrivesc masca
pe nas

respir ritmic
puţin decepţionată


adun în cufărul inimii
fiecare clipă
fiecare întâmplare

în haosul lucrurilor
pe cerul zilei se înghesuie
tot mai multe
elicoptere
de la Smurd
răscolindu-mi fiinţa

nu ştiu ce va urma
dar ştiu

cândva
o să-mi amintesc

despre asta.

cu ochii încercănaţi

într-o lume
care pare-se
c-a pierdut orice control
şi nu mai ţine cont

de niciun fel de restricţii

am învăţat lucruri
despre moarte
şi viaţă
despre iubire

şi despre respect
în ritmul meu
discret
fără a stârnii valuri

fără tam – tam

cu ochii încercănaţi îl rog
pe bunul Dumnezeu
să-şi reverse mireasma
blândeţii peste noi

aşa imperfecţi

cum suntem.

totu-i decor

am deschis larg
ferestrele inimii
să intre aerul pur
din respiraţia
lui Dumnezeu

un curcubeu
după ploaie
cu un soare
mai sticlos
şi rece

prin care se vede
proiecţia
anotimpului

peste lumea
cu mască
fără mască
umbra îndoielii
ne-a încătuşat

minţile.

în pas uniform

numărând
ecourile gândurilor

cu răsuflarea tăiată
înaintez
prin vânt
prin ploaie

prin tăcerea lucrurilor

păşesc încet

paşii răsună lin
primprejurul
tufelor
de lavandă

de dincolo de grădină

se aude clar
foşnetul

lanului
de porumb.

grăbită

într-un timp deformat
mestecând din dinţi
parcurg anotimpurile
vieţii grăbită

toc roşii
pentru bulion
pregătesc provizii
pentru iarnă

ziua de odihnă
mă va găsi
în liniştea muntelui
împreună cu ai mei

limpezindu-ne inimile
printre pâlcuri de brazi
şi stânci
aşezate parcă

într-un anume fel
de mâna lui dumnezeu
vom avea răgaz
să despicăm

firul

în patru.

brodând cuvinte

brodând cuvinte
pline de speranţă
cu acelaşi crez
în izbândă
alung

toate gândurile chinuite
despre coronavirus
sub un cer luminos
pe drumuri
care duc

dinspre grădină
spre casă
trăgându-mi sufletul
mă plimb

în aer liber

de una singură
păstrând distanţarea socială
între mine
şi


lume.

Relaxare

ne/liniştea
rătăceşte
prin cotloanele inimii

eu pur şi simplu
absorb clipele
de relaxare

învăţ cu sârg
un joc nou
cu masca

în echilibru

încerc
să ţin la distanţă
toţi viruşii

care circulă
liberi

prin aer.

în viteză

cu miros de brad
şi cozonaci calzi
hoinărind
prin zăpezile inimii

gândul rebel
se scrie singur

cu emoţie
respir un dor
despletind visele
mă uit pe fereastră

contemplând
micile dâre
de omăt
îmi înalt privirea

spre clipa aceasta
limpede
şi

calmă.

în inimile noastre

un gând
despre un demon
şi toate nimicurile
vieţii

care zile şi nopţi
ne tot răscolesc
înotând inutil în minţile
şi inimile noastre

pentru că noi
am asistat atâta timp
la valul de lăcuste
care au devorat

ţara de aceea
prezentul ne cheamă
să ne adunăm
cu mic cu mare

fără vrajbă
să-l rugăm
pe Dumnezeu

în ultima clipă.