sfinţenia tăcerii

( jurnal pandemic)

noapte de noapte
trec în revistă
bucuria
fiecărui răsărit

ce-mi scaldă privirea
şi-mi umple
inima
de speranţă

suntem din nou
în scenariul roşu

de-am reuşii
să schimbăm gândurile
şi frământările
care ne macină
în iubire

Altarul Inimii
s-ar umple
de Lumină.

dincolo de buzele ninsorilor

(jurnal pandemic)

la început am privit
cu o uşoară nepăsare
acest război
cu viruşii
care ne-a costat
şi încă ne mai costă
multe vieţi

ne-am întristat
şi am plâns
am păstrat
şi păstrăm
distanţarea fizică

la ATI tusea uscată
şi aerul răcoros
străpunge voinţa
de a trăi

acum
ne vaccinăm

ce ne va aduce
ziua de mâine
nu ştim

ştim doar că
viaţa noastră
cu ultimul ei suflu
s-a cuibărit

în palma destinului.

în culorile ninsorilor

mai chem
un cuvânt bun
balsam pentru ochii mei
ruginii
fascinaţi
de frumuseţea
zăpezii
când mormanul
de gânduri se revarsă

peste
ce a fost
trist în anul
care s-a dus

sprijinindu-mi gândurile
de inimă cu un surâs
ascuns
sub mască

îmi propun multe

şi simt cum
încet-încet
ne regăsim
pe noi înşine

aşa cum ne ştim.

Cu ochii ațintiți spre strada pustie

 amestecând trecut 

 prezent și viitor 

 în rânduielile timpului 

 sortez gânduri

 suntem puternici 

 îmi zic răsfoind 

 un album 

 vechi

 de familie

 cu toate efectele 

 devastatoare

 ale virusului 

 într-o lume 

 plină de spaime

 și de vești 

 proaste

 când tineri 

 și bătrâni

 mor  împreună

 într-un colț al sufletului

 e

 magia Crăciunului

sunetul frunzelor foşnite

( jurnal pandemic )

prin labirintul îngrijorărilor
cotidiene / angrenaţi
în propriile războaie
cu viruşii

învăţăm să ne descoperim
pe noi înşine
aşa cum suntem
cu bune
şi cu rele

în lumina
aerului geros
foşnetul frunzelor
purtate de vânt

îmi întăreşte convingerea

că de-acum încolo
viaţa
va fi
diferită.

pe eşafodul zilei

(jurnal pandemic)

îmi tremură genunchii
cuvintele toate
s-au risipit
între pleoapele
toamnei

când se vă înteţi frigul
şi zăpada o să acopere
totul
asemeni
unui covor
moale de lână

aparţinătorii
vor venii să identifice
morţii
aliniaţi
în containerele

înşiruite

pe stadion.

anotimp îngenunchiat

năpădită de gânduri
strângându-mi buzele
îmi potrivesc masca
pe nas

respir ritmic
puţin decepţionată


adun în cufărul inimii
fiecare clipă
fiecare întâmplare

în haosul lucrurilor
pe cerul zilei se înghesuie
tot mai multe
elicoptere
de la Smurd
răscolindu-mi fiinţa

nu ştiu ce va urma
dar ştiu

cândva
o să-mi amintesc

despre asta.

cu ochii încercănaţi

într-o lume
care pare-se
c-a pierdut orice control
şi nu mai ţine cont

de niciun fel de restricţii

am învăţat lucruri
despre moarte
şi viaţă
despre iubire

şi despre respect
în ritmul meu
discret
fără a stârnii valuri

fără tam – tam

cu ochii încercănaţi îl rog
pe bunul Dumnezeu
să-şi reverse mireasma
blândeţii peste noi

aşa imperfecţi

cum suntem.

totu-i decor

am deschis larg
ferestrele inimii
să intre aerul pur
din respiraţia
lui Dumnezeu

un curcubeu
după ploaie
cu un soare
mai sticlos
şi rece

prin care se vede
proiecţia
anotimpului

peste lumea
cu mască
fără mască
umbra îndoielii
ne-a încătuşat

minţile.

în pas uniform

numărând
ecourile gândurilor

cu răsuflarea tăiată
înaintez
prin vânt
prin ploaie

prin tăcerea lucrurilor

păşesc încet

paşii răsună lin
primprejurul
tufelor
de lavandă

de dincolo de grădină

se aude clar
foşnetul

lanului
de porumb.

grăbită

într-un timp deformat
mestecând din dinţi
parcurg anotimpurile
vieţii grăbită

toc roşii
pentru bulion
pregătesc provizii
pentru iarnă

ziua de odihnă
mă va găsi
în liniştea muntelui
împreună cu ai mei

limpezindu-ne inimile
printre pâlcuri de brazi
şi stânci
aşezate parcă

într-un anume fel
de mâna lui dumnezeu
vom avea răgaz
să despicăm

firul

în patru.

brodând cuvinte

brodând cuvinte
pline de speranţă
cu acelaşi crez
în izbândă
alung

toate gândurile chinuite
despre coronavirus
sub un cer luminos
pe drumuri
care duc

dinspre grădină
spre casă
trăgându-mi sufletul
mă plimb

în aer liber

de una singură
păstrând distanţarea socială
între mine
şi


lume.

Relaxare

ne/liniştea
rătăceşte
prin cotloanele inimii

eu pur şi simplu
absorb clipele
de relaxare

învăţ cu sârg
un joc nou
cu masca

în echilibru

încerc
să ţin la distanţă
toţi viruşii

care circulă
liberi

prin aer.

în viteză

cu miros de brad
şi cozonaci calzi
hoinărind
prin zăpezile inimii

gândul rebel
se scrie singur

cu emoţie
respir un dor
despletind visele
mă uit pe fereastră

contemplând
micile dâre
de omăt
îmi înalt privirea

spre clipa aceasta
limpede
şi

calmă.

în inimile noastre

un gând
despre un demon
şi toate nimicurile
vieţii

care zile şi nopţi
ne tot răscolesc
înotând inutil în minţile
şi inimile noastre

pentru că noi
am asistat atâta timp
la valul de lăcuste
care au devorat

ţara de aceea
prezentul ne cheamă
să ne adunăm
cu mic cu mare

fără vrajbă
să-l rugăm
pe Dumnezeu

în ultima clipă.

Inimi reparate…

Gânduri rebele

Charles H. Bennett (ilustrator) a dezvoltat o pasiune pentru arta, chiar dacă tatăl său a fost neînțelegător și aspru în demiterea sa, considerând pasiunea fiului o pierdere de timp. Charles H. Bennett a devenit parte a scenei boeme londoneze și a fost membru fondator al Clubului Savage, fiecare membru fiind „Un om muncitor în literatură sau artă”.

Din multele lui desene am ales tematica reparării inimilor, care mi se pare utilă în această perioadă.

Inimile noastre vor întineri cu amintirile din copilărie şi dragostea celor dragi, şi suntem mai buni pe tot parcursul anului pentru a deveni din nou copii cu spiritul în perioada Crăciunului.

Laura Ingalls Wilder

Vezi articolul original