ecoul din cuvinte
din ghereta portarului
prin fereastra timpului
privesc adevărul
oricât ar vrea trupul
să stea încovoiat
nu îl las
îl ţin drept
cu umerii
traşi în spate
şi pieptul nainte
din ghereta portarului
ascult ticăitul
existenţei
bucurându-mi privirile
cu verdele crud
al copacilor
ce-şi tremură frunzele
la fiecare adiere
de vânt.
trecere în revistă
exersând nesomnul
noapte de noapte
mă las furată
de misterele cerului
surprinzătoare luna
aprinsă se ridică
înflorind
stelele
fără să ne pierdem
pe marginea clipei
suntem protagonişti
şi spectatori
ai propriilor vieţi
încrustate în inimă
tăcerile noastre
rămân
cascada de vise
între cer
şi pământ.
să ţinem aproape
răsfoind în gând
vise despre
paradisul familiei
când totul
mirosea a căldură şi
a linişte sufletească
fără a ne gândi
măcar o clipă
că la un moment dat
fiecare
va pleca
pe drumul său
ducând cu el
dorul
şi cântul şoptit
de pulsul inimii
de-a ţine
aproape.
în flacăra inimii
se aprindeau stelele
nopţilor albe
care îmi dănţuiau
mintea
pline de mistere
alunecau
în sufletul meu
viscolit
de trecătoare
nelinişti .
cu inima deschisă
pe vârfuri de munte
respir tăcerea
săpată
în stânca lucioasă
și rece
acest paradis
cumplit de frumos
cu miresme
de ierburi
proptind
cerul cu vise
pe o fărâmă de timp
în altare de piatră
peste care
se tânguie
vuietul
veșniciei
murmurând
cântecul
îngerilor.
pe o gură de rai
boarea dimineţii
peste inima mea
se revarsă
liniştitor
radiind iubire
clipocesc
ramuri de soare
în toate direcţiile
un tumult al culorilor vii
înmuguresc
şi râd
în nuanţe pastelate
îngânând un cântec
suav
peste ţara mea.
ascult rugăciunea inimii
lăsând gândurile
să se înece
în miresmele verzi
ale câmpului
trezit la viaţă
cu emoţie
cuprinsă de visare
în freamătul lin
al clipei
din labirintul vieţii
istovită mă întorc
la liniştea
regăsită
în cuvânt.
fără nicio şovăire
într-un fel firesc
încondeiez ouă
şi pregătesc
drobul de miel
inspir adânc felul acesta
în care odaia cea bună
miroase a şoaptă
şi a lumină
miroase
netezind sărbători
cu ochii deschişi
în rugă mă-nalţ
visând
învierea.
demersuri
tot mai des
în momentele
petrecute alături de cei dragi
admiţând
că s-ar putea
să nu ne mai ajungă timpul
ne deschidem sufletul
cu o dragoste
dumnezeiască
vorbim
despre rudele
mai apropiate
sau mai îndepărtate
despre gânduri
răscolite şi obiective
localizând cumva
dintr-o singură suflare
urmele
lăsate
unui alt
început.
Hideaga 