se sparge de ziuă

dimineaţa poleită
cu soare răsuflă
uşurată

iile verii
mirifice
fredonând simfonii
printre genele
zilei întredeschise
plimbă lumina

boabe de aur
peste obrajii
pământului

din adâncul inimii
în jurul vieţii
începe

o forfotă.

supuşi mereu încercărilor

judecând lucrurile
cu blândeţe
suflarea caldă
a zilelor
de vară
îşi varsă mirul
peste inimile
noastre

căuşul palmelor
se adânceşte în iubirea
învăţată

din zvâcnirile sângelui
în ziua în care
liniştea
din gânduri
adie precum zefirul

o mireasmă
numită
statornicie

numită
încredere.

aș putea spune

 ehei ce știți voi

 de plecarea mea

 așa  pe neașteptate

 dispărând

 într-o liniște perfectă

 pur și simplu

 într-o zi din

 noiembrie

 știu că v-am mâhnit

 dar sufletul meu

 fericit a alergat

 în brațele lui

 Dumnezeu.

terapie

cu o liniște confiscată

de monotonia ploii

de știrile de la ora șase

de starea de oboseală

care te trădează

de maldărul de facturi  sosite

pe care le tot miști dintr-un loc în altul

de atâtea și atâtea lucruri

și fapte

care te iau mereu  prin surprindere

așa începi o săptămână

apocaliptică

poate ar trebui să zâmbim mai des

îți zic

să deschidem ferestrele sufletului

să intre lumina

stăpâniți de emoții

care dau strălucire ochilor

hai să vorbim orice

doar

așa  să ne aflăm

în treabă

să nu ne temem de noi

sau de nu știu ce

vreau să simt  ca o pace

vindecătoare

vocea ta

un clichet

cristalin.

în loc de vorbe

Atent la clipocitul

firului de apă ce se furișează lin

printre frunzele bălăriilor

arse de brumă

îmi trag sufletul

cu ochii inimii

îndreptați înspre cer

de o mie de ori îmi tălmăcesc

și răstălmăcesc în gând

cuvintele pe care

ți le-aș putea spune azi

dar nu-mi sunt pe plac

mai bine tac

ascult ciorovăitul păsărilor

limbajul în care știu ele

să-și vorbească

chiar și tristețile

e încântător.