citesc ascultând
ritualul straniu al vântului
un roi de gânduri
îmi flutură
pe la urechi zgomotoşi
ochii mei două păsări
grăbite surâzând
îşi potolesc
setea răsfoind cartea
aşezată pe genunchi
între mine
şi tăcerea mea
adevărul
şi
înţelepciunea
adăpostite
în carte.
în care se întâmplă că
unii mai vin pe lume
alţii mai pleacă
din lume
cu ochii încărunţiţi
de frământări
fără a se plânge
omul bun face treabă
în fiecare zi
zgomotul lucrurilor
însufleţeşte
nimicurile
semn că
încă
suntem.
încui timpul
în cuvinte
pline de iubire
şi mă rog
pentru o ploaie
blândă
peste pământul
dătător
de roade.
spre destinaţii
ce ne oferă
tot felul
de surprize
cu muzica
lui Clayderman
în inimă încălzesc
ţurţurii care mi se lipesc
în plete
aş vrea să fiu
la celălalt
capăt
al Pământului
unde
ca o piatră
tăcută
să aştept
să aştept poate
un nou an
sau poate
o altfel de lume
mai responsabilă
poate .
şi mă pierd într-un soi de linişte
la gândul că nicio toamnă
nu vine fără vălul
de ceaţă
trag cu emoţie aer
în piept
într-un surâs
îmi cuprind
umerii cu mâinile
amândouă.
cu gustul libertăţii
pe buze
am crescut
în pântecul vieţii
o umbră
de nădejde
speranţa
că într-o bună zi
lacrima ce-mi arde
ochiul
obosit
va înflori
cuvântul adevărului
fără glas
într-un repetir
obsesiv
enumăr în gând
preasfântă
rugăciunea
dă-ne nouă doamne
puterea
să curăţăm
ţara
de hoţi.
nu este
unul sofisticat
este chiar
o formă de uimire
a tot ceea ce suntem
a tot ceea
ce sunt.
cu cântecul vieţii
răstignit
în cuibarul inimii
pe uliţi de soare
prin colbul fierbinte
desculţ
gândul meu
atinge necuprinsul
în casa de la ţară
făcându-mi veacul
respir
suave miresme
şi mâine
la fel
ca azi.
