de-ar alerga fericirea
printre stropii de ploaie
pe câmpul ruginiu
al toamnei
parfumul ei
ne-ar stâmpăra visele
alungând temerile
legate de pandemia
pe care o ducem
în spinare
de mai bine
de-un an
de-ar alerga fericirea
printre stropii
de ploaie
melancolică
înfăşurată
în bătăile inimii
aş aştepta-o
în grădină
ascultând
foşnetul
copacilor
goi.
Printre picurii de rouă
(jurnal pandemic)
dimineaţa
în grădină
îmi port paşii agale
printre copacii
ce-şi leapădă
frunzele
la picioarele
noastre
boabele de rouă
şi aerul bun
răcoros
în armonie
cu cântatul cocoşilor
din zori
mă duc cu gândul
spre lumea
fermecată
a
copilăriei fără griji
pe care
o port
în suflet.
( poemul Ioanei )
un strigăt pur
al anotimpului mov
umple aerul
de miresme
experimentând plimbarea
prin lanul albastru
cu faţa bronzată
de soare
în liniştea orelor
ascult vocea timpului
intuind poveşti
legate de viaţa trudită
a mâinilor
tremurânde care
învingătoare
vor merge
mai departe.
citesc ascultând
ritualul straniu al vântului
un roi de gânduri
îmi flutură
pe la urechi zgomotoşi
ochii mei două păsări
grăbite surâzând
îşi potolesc
setea răsfoind cartea
aşezată pe genunchi
între mine
şi tăcerea mea
adevărul
şi
înţelepciunea
adăpostite
în carte.
în care se întâmplă că
unii mai vin pe lume
alţii mai pleacă
din lume
cu ochii încărunţiţi
de frământări
fără a se plânge
omul bun face treabă
în fiecare zi
zgomotul lucrurilor
însufleţeşte
nimicurile
semn că
încă
suntem.
încui timpul
în cuvinte
pline de iubire
şi mă rog
pentru o ploaie
blândă
peste pământul
dătător
de roade.
spre destinaţii
ce ne oferă
tot felul
de surprize
cu muzica
lui Clayderman
în inimă încălzesc
ţurţurii care mi se lipesc
în plete
aş vrea să fiu
la celălalt
capăt
al Pământului
unde
ca o piatră
tăcută
să aştept
să aştept poate
un nou an
sau poate
o altfel de lume
mai responsabilă
poate .
şi mă pierd într-un soi de linişte
la gândul că nicio toamnă
nu vine fără vălul
de ceaţă
trag cu emoţie aer
în piept
într-un surâs
îmi cuprind
umerii cu mâinile
amândouă.
cu gustul libertăţii
pe buze
am crescut
în pântecul vieţii
o umbră
de nădejde
speranţa
că într-o bună zi
lacrima ce-mi arde
ochiul
obosit
va înflori
cuvântul adevărului
fără glas
într-un repetir
obsesiv
enumăr în gând
preasfântă
rugăciunea
dă-ne nouă doamne
puterea
să curăţăm
ţara
de hoţi.
Hideaga 