iile verii
mirifice
fredonând simfonii
printre genele
zilei întredeschise
plimbă lumina
boabe de aur
peste obrajii
pământului
din adâncul inimii
în jurul vieţii
începe
o forfotă.
să-mi mângâie
cu smerenie
clipele
prin pietrişurile
vieţii
fredonând adevăruri
să nu renunţ
la norocul
de a-mi purta
cu graţie
anii.
cu bronzul
ciocolatiu
la purtător
lumea
se mişcă alene
e vremea concediilor
în PANAM(E)A
sau la nisipurile de aur
ori poate
pe vârfuri
de munte
unde să mă văd
doar cu mine
şi cu păsările
cerului.
căuşul palmelor
se adânceşte în iubirea
învăţată
din zvâcnirile sângelui
în ziua în care
liniştea
din gânduri
adie precum zefirul
o mireasmă
numită
statornicie
numită
încredere.
