în lumina inimii
neclintite gândurile
îşi potrivesc
aripile
primprejur aerul tare
al zorilor câmpul
cu lavandă
fânul cu miros
de linişte
surâsul tău
şi cântatul
cocoşilor.
e timpul nuntirilor
spunea demult
bunica
la intrarea
în anotimpul
bogat
avem tot timpul din lume
chicoteam noi copiii
zâmbind peste umăr de parcă
nouă ni s-ar fi
adresat
cu bruma în spate
şi ochii
aţintiţi
înspre cerul albastru
îmi aşez timid
bătăile inimii
lângă stolul de păsări
pregătite de migrare
şi-mi fac tot felul
de griji
în legătură
cu drumul lor
istovitor.
citesc ascultând
ritualul straniu al vântului
un roi de gânduri
îmi flutură
pe la urechi zgomotoşi
ochii mei două păsări
grăbite surâzând
îşi potolesc
setea răsfoind cartea
aşezată pe genunchi
între mine
şi tăcerea mea
adevărul
şi
înţelepciunea
adăpostite
în carte.
în care se întâmplă că
unii mai vin pe lume
alţii mai pleacă
din lume
cu ochii încărunţiţi
de frământări
fără a se plânge
omul bun face treabă
în fiecare zi
zgomotul lucrurilor
însufleţeşte
nimicurile
semn că
încă
suntem.
încui timpul
în cuvinte
pline de iubire
şi mă rog
pentru o ploaie
blândă
peste pământul
dătător
de roade.
spre mine
în liniştea noastră
reinventând normalitatea
zumzetul cuvintelor
pulsează
nu pot
să rămân indiferentă
la toate dezastrele
care se întâmplă
în jur
prefer să fiu
ca o apă
limpede
cu ochii aţintiţi
înspre
timpul
pe care
îl
parcurg.
