iile verii
mirifice
fredonând simfonii
printre genele
zilei întredeschise
plimbă lumina
boabe de aur
peste obrajii
pământului
din adâncul inimii
în jurul vieţii
începe
o forfotă.
să-mi mângâie
cu smerenie
clipele
prin pietrişurile
vieţii
fredonând adevăruri
să nu renunţ
la norocul
de a-mi purta
cu graţie
anii.
cu bronzul
ciocolatiu
la purtător
lumea
se mişcă alene
e vremea concediilor
în PANAM(E)A
sau la nisipurile de aur
ori poate
pe vârfuri
de munte
unde să mă văd
doar cu mine
şi cu păsările
cerului.
căuşul palmelor
se adânceşte în iubirea
învăţată
din zvâcnirile sângelui
în ziua în care
liniştea
din gânduri
adie precum zefirul
o mireasmă
numită
statornicie
numită
încredere.
îmi protejază sufletul
s-au strecurat
într-un colţ al inimii
miresmele
florilor de tei
şi porumbelul alb
de pe pervazul ferestrei
cerşind parcă
puţină
iubire.
aşteptând ploaia
fără să cer
nimănui socoteală
mi-am potolit bătăile inimii
într-o tăcere
nerostită
căutând
noi amănunte
din propriul cuib de vise
la gândul
că trebuie să trec
toate obstacolele
privesc viaţa
direct
în ochi .
cu înflăcărare
în propria poveste
rătăcind
îmi imaginez
cum după ani şi ani
sfioşi cu fluturii albi în gene
am rămas aceiaşi
umăr lângă umăr
cu spatele lipit unul de celălalt
făcând
tot felul de planuri .
