obsesiv

număr
din doi în doi
grămăjoare
de frunze
îngălbenite
căzute prin iarbă
iubirea
e gândul
curat şi pur
un şuvoi de raze
strecurându-se
prin sufletele
noastre
în aşteptarea
mângâierii visate
obsesiv

i-am adunat
pe toţi rătăciţii
în inima mea
dăruindu-le clipe
şi ore
i-am lăsat
să împrumute
din modul meu
simplu
de-a exista
pentru că

fiecare om
are nevoie de
puţină

atenţie.

Reclame

vorbim despre jandarmeriadă

întâmplător
pe treptele unei instituţii
publice
am intrat în vorbă

m-am pomenit dintr-o dată
întrebând dacă e bine
ce s-a întâmplat
în Piaţa Victoriei

şi mi-ai răspuns
că n-ar trebui
să exagerez
şi că de altfel nici tu

nu prea eşti de acord
cum s-au derulat evenimentele acolo
dar ca să poţi să ocupi
o funcţie de conducere
la stat

a trebuit
să să te înregimentezi
politic
nu vreau să intrăm în polemică
dar îţi spun

o să ţinem minte
cu toţii ziua de zece august
două mii optsprezece
ca pe o zi bolnavă

în care tropăitul cailor
şi zornăitul ţestoaselor
spărgeau zarea
tulburător

cu o furie oarbă
aruncând la comandă
în mocirlă
bruma
de democraţie.

într-o doară

prin crăpăturile gândului
vorbele nu mai sunt

decât nişte frunze
îngălbenite de vreme

e toamnă
şi iar inventăm
refugii unde să mai putem
respira

tandru
fără încrâncenare
timpul

ne învârte
în palma destinului
ocolind toate
disperările posibile

într-o doară
în aşteptarea unui curcubeu
acelaşi ticăit de ceas

îmi răsună

în inimă.

gând însorit

traversând culoarul
zilei cu ochelarii
de soare
la purtător

prin lentilele lor colorate
ai zice că viaţa e roz
şi te simţi bine
în pielea ta

fără un gând
anume
cauţi
pe google

ştirea
despre cei doi
pescăruşi
care se tot rotesc

unul lângă altul
până în larg
însufleţind
zarea
şi realizezi

că toată această
povestea
face parte
din firescul

lucrurilor.

cumsecade

dimineaţa
se deschide
rostogolind
o bucată

de cer
peste marginea
zilei

după atâta
amar de ploaie
cu aceleaşi gesturi
cumsecade

zâmbetul soarelui
mijindu-ţi
ochii

te împinge
în forfota zilei
cu desaga inimii
încărcată

de griji.

în doar trei cuvinte

pasărea liră
din inima ta
în sunete argintii
cântă

oda pământului
şi-a liniştii lui
în locul natal
în locul
în care

ţi-a dat poveţe
sfios
glasul
mamei

să te întorci.

în jurul inimii

într-o lumină arsă
împlinirea nădejdii
un amestec
surd
de dorinţi

cutreierând
prin ochiul secundei
îmi reanimează
frânturi de vise

îngândurată
cu paşi mărunţi
caut
printre toate
semnalele
acestei lumi

înţelepciunea
cea de pe urmă
şi de fiecare dată
ochii-mi umezi

pironiţi în orbite
tresar
străpungând
zarea
până
departe.