promite-mi

îngăduitori ochii mei
pironiți în orbite
sunt incapabili
să perceapă

infernul
ca o negură
peste pleoapa
molcomă
a pământului

spulberat de vânt
îngroapă totul
în ploi și-n furtună
rupând și dezrădăcinând
copaci

striveşte acoperișuri
și oameni
azvârlind
tot felul de lucruri

prin grădini
prin curți
peste tot
abătut mă cufund
în liniştea
de după furtună
şi mă rog ţie

promite-mi Doamne
că într-o zi iubirea

va fi

Anunțuri

cu mintea burduşită de vise

dorinţa noastră de lumină
iradiază direct
din inima cuprinsă
de acea pornire

firească
de a lăsa la o parte
furtunile vieţii
căutând în noi
noi drumuri cu mintea
burduşită de vise
facem tot posibilul
să fim
plauzibili
în acest avanpost
al lumii

în care ne rugăm
să se întâmple

lucrurile…

dincolo de toate

în viaţa noastră
mereu
lipseşte
câte ceva

un semn de întrebare
un răspuns
dincolo
de toate

neliniştile
ce se perindă
prin inimă
asemeni

ticăitului
unui ceas
invizibil
mereu

cădem la pace
cu viaţa
noastră
cu noi

înşine.

vocea verii plânge

zilnic
îmi recompun gândurile
căutând cu emoţie
zborul

în fiecare aripă de suflet
refac miresmele
din splendoarea
senină
a verii

picurii ploii rupte din cer
se împletesc
printre şoaptele
vântului

în zbuciumul ei
o frunză ruginie
se aşază direct

în pletele mele.

degetele mele ude

ghicind gândurile
străvezii
degetele mele
ude
scriu

despre ploi
ca despre o tămăduire
a rănilor pământului
crăpat
de atâta
uscăciune

zgribulindu-mă
toată
prin mine
trec fiorii ploii
ca printr-un
anotimp

ciudat.

sămânța unui gând bun

între naștere
și moarte
fiecare primim
câte un semn

sufletul neabătut
în zvâcniri de inimă
brodează
cuvintele

puritatea
gândurilor și trăirilor
primenind
viața

pentru tot
restul
zilelor.

aşa dintr-odată

desluşesc
în cântecul nopţii
sunetul
sinistru
al bufniţei

cu sufletul omenos
ridic din umeri
a neputinţă

şi-mi trec
prin minte
tot felul de lucruri
ciudate

bunăoară
gândul
că aş putea rămâne
aşa dintr-odată
fără suflare

îmi dă fiori.