cu o avalanşă de lacrimi
stropesc stratul
de ceapă proaspăt
plantat
şoaptele grădinii
şuşotesc
clipind din ochi
primăvara e aici
în inima noastră
sugrumată
de pandemii
depresii
războaie
într-o lume
în care nu mai ţine
nimeni seamă
de reguli
pentru linişte
pentru pace
să dăruim
iubire
celor din jur.
în timp ce ziua
îşi pierde semnalul
durerea
ustură
pe deal vremea
se arată capricioasă
văd mame
şi văd familii
despărţite
de zgomotul bombelor
cu tristeţea lumii
adunată pe chip
copiii născuţi
în adăposturi
şi buncăre
îşi înalţă curajoşi
ochii spre cer
viitorul
lumii
abia acuma
începe.
în haosul zilelor
acestea a neputinţă
îmi tremură
inima
lumea în care trăim
a luat-o razna
atacul cu arme
balistice
şi viaţa care moare
lăsând în urmă
un munte uriaş
de moloz
mă înspăimântă
nu pot să cred că
omenirea
şi-a pierdut
simţul raţiunii
trebuie
să acţionăm
responsabil
trebuie să fim uniţi
trebuie
să spunem nu
războiului
trebuie
să sperăm.
(jurnal pandemic)
sub acest cer
aerul cu miros
proaspăt
se ridică sfios
din pământ
mugurii câmpului
dospesc
sub glie în liniştea
ademenitoare
înspre poalele dealului
într-un bob
de fericire
inima păşeşte
pe vârfuri
urmărind o spirală
de aer
număr
din priviri
clipa
în care
vor înmiresma
aerul
triluri
de păsări.
cântărind prudent
tot ceea ce moştenim
trudim şi ce lăsăm
în urmă
ajung la concluzia
că în viaţă
nu trebuie
să ne grăbim
niciodată
şi mai cred
că ar fi bine
să aduc un omagiu
vieţii şi păcii lăuntrice
adevărul este că
îmi iubesc semenii
dar poate e timpul
să mă iubesc
şi pe mine
puţin mai mult.
cu o mână de ceaţă
aşternută peste
ridurile dimineţii
se dezmorţeşte lumea
puterea vieţii adună
în mănunchiuri razele
soarelui
şi forfota începe
precum un cântec
pe care inima – l
murmură
în gând
binecuvântând
faptul
că nu suntem
singuri.
într-o lume care se pare
că şi-a pierdut esenţa
cu frigul înfăşurat
în jurul oaselor
inima neliniştită
percepe zbuciumul
care a cuprins
omenirea
foşnetul nebun
al vântului şi zăpada
care scârţâie
sub tălpi
mă fac să sper
într-o purificare
nădăjduind
într-o aliniere
miraculoasă
a astrelor
îmi doresc
o viaţă normală
fără maladii
fără câmpuri de război
îmi doresc
să fim
puţin
mai buni.
afară-i un ger
cum
demult
n-a mai fost
ninge cu calm
temperatura
în casă scade
subit
cresc preţurile
la toate produsele
şi facturile
la utilităţi cresc
considerabil
ce bine că nu am
demolat soba de teracotă
din camera mare
poate cine ştie
vreodată
s-ar putea
să-mi fie de folos
acum o curăţ de praf
o lustruiesc
şi mă mândresc cu ea
ca obiect
de decor
ninge cu calm
şi-am învăţat că atunci
când eşti
pe un drum troienit
e important
să fii atent
şi la
picioare
am văzut asta prin
lentilele
propriilor ochi
e puţin mai dificil
să trăieşti
sub povara
zăpezilor.
poate aşa cum
n-am mai
făcut-o
vreodată
definim licărul
de lumină
şi amprenta
lăsată de urmele
paşilor
pe aripa
timpului
surâsul
tău
ferm
în culorile
inimii
îşi revarsă
căldura
peste
toate
poticnelile
vieţii.
zilnic un nou început
cu tot felul
de provocări
ne aşteaptă în prag
afară ninge frumos
cu linişte se aşterne
covor de zăpezi
obsesiv
inimii mele
îi vine să cânte
aprinzând licuricii
din suflet
îmi aduce aproape
gânduri dragi
despre părinţi
despre copilărie
despre până unde
am ajuns
şi cât.
Hideaga 