se sparge de ziuă

dimineaţa poleită
cu soare răsuflă
uşurată

iile verii
mirifice
fredonând simfonii
printre genele
zilei întredeschise
plimbă lumina

boabe de aur
peste obrajii
pământului

din adâncul inimii
în jurul vieţii
începe

o forfotă.

supuşi mereu încercărilor

judecând lucrurile
cu blândeţe
suflarea caldă
a zilelor
de vară
îşi varsă mirul
peste inimile
noastre

căuşul palmelor
se adânceşte în iubirea
învăţată

din zvâcnirile sângelui
în ziua în care
liniştea
din gânduri
adie precum zefirul

o mireasmă
numită
statornicie

numită
încredere.

în propriul cuib de vise

după atâtea zile fierbinţi
prin venele mele albastre
sângele şi-a luat câmpii

aşteptând ploaia
fără să cer
nimănui socoteală
mi-am potolit bătăile inimii
într-o tăcere
nerostită

căutând
noi amănunte
din propriul cuib de vise
la gândul
că trebuie să trec

toate obstacolele
privesc viaţa
direct

în ochi .