îndrăznim să fim

(jurnal pandemic)

liniştea satului şi razele
soarelui dezmorţite
umplu zarea
de miresme

îndrăznim să fim curajoşi
în faţa virusului
deşii
mai am
o teamă stranie
de tot ce-ar putea
să se întâmple

îţi mai spun
am obosit
să văd
că se petrec
atâtea lucruri
urâte

mai bine
ies în grădină
să-mi umplu
plămânii

cu aerul
bun.

sfinţenia tăcerii

( jurnal pandemic)

noapte de noapte
trec în revistă
bucuria
fiecărui răsărit

ce-mi scaldă privirea
şi-mi umple
inima
de speranţă

suntem din nou
în scenariul roşu

de-am reuşii
să schimbăm gândurile
şi frământările
care ne macină
în iubire

Altarul Inimii
s-ar umple
de Lumină.

în culorile ninsorilor

mai chem
un cuvânt bun
balsam pentru ochii mei
ruginii
fascinaţi
de frumuseţea
zăpezii
când mormanul
de gânduri se revarsă

peste
ce a fost
trist în anul
care s-a dus

sprijinindu-mi gândurile
de inimă cu un surâs
ascuns
sub mască

îmi propun multe

şi simt cum
încet-încet
ne regăsim
pe noi înşine

aşa cum ne ştim.

Cu ochii ațintiți spre strada pustie

 amestecând trecut 

 prezent și viitor 

 în rânduielile timpului 

 sortez gânduri

 suntem puternici 

 îmi zic răsfoind 

 un album 

 vechi

 de familie

 cu toate efectele 

 devastatoare

 ale virusului 

 într-o lume 

 plină de spaime

 și de vești 

 proaste

 când tineri 

 și bătrâni

 mor  împreună

 într-un colț al sufletului

 e

 magia Crăciunului

sunetul frunzelor foşnite

( jurnal pandemic )

prin labirintul îngrijorărilor
cotidiene / angrenaţi
în propriile războaie
cu viruşii

învăţăm să ne descoperim
pe noi înşine
aşa cum suntem
cu bune
şi cu rele

în lumina
aerului geros
foşnetul frunzelor
purtate de vânt

îmi întăreşte convingerea

că de-acum încolo
viaţa
va fi
diferită.

pe eşafodul zilei

(jurnal pandemic)

îmi tremură genunchii
cuvintele toate
s-au risipit
între pleoapele
toamnei

când se vă înteţi frigul
şi zăpada o să acopere
totul
asemeni
unui covor
moale de lână

aparţinătorii
vor venii să identifice
morţii
aliniaţi
în containerele

înşiruite

pe stadion.