cu o avalanşă de lacrimi
stropesc stratul
de ceapă proaspăt
plantat
şoaptele grădinii
şuşotesc
clipind din ochi
primăvara e aici
în inima noastră
sugrumată
de pandemii
depresii
războaie
într-o lume
în care nu mai ţine
nimeni seamă
de reguli
pentru linişte
pentru pace
să dăruim
iubire
celor din jur.
în timp ce ziua
îşi pierde semnalul
durerea
ustură
pe deal vremea
se arată capricioasă
văd mame
şi văd familii
despărţite
de zgomotul bombelor
cu tristeţea lumii
adunată pe chip
copiii născuţi
în adăposturi
şi buncăre
îşi înalţă curajoşi
ochii spre cer
viitorul
lumii
abia acuma
începe.
în haosul zilelor
acestea a neputinţă
îmi tremură
inima
lumea în care trăim
a luat-o razna
atacul cu arme
balistice
şi viaţa care moare
lăsând în urmă
un munte uriaş
de moloz
mă înspăimântă
nu pot să cred că
omenirea
şi-a pierdut
simţul raţiunii
trebuie
să acţionăm
responsabil
trebuie să fim uniţi
trebuie
să spunem nu
războiului
trebuie
să sperăm.
Hideaga 