niciodată îndeajuns

curajul nostru
atât de pământesc
de a fi
aşa cum ne ştim

nişte îngeri
plini de emoţie ascultând
un şirag de nelinişti
murmurul sufletului

cu o dragoste nemăsurată
fată de toţi
şi de toate
prin capcanele vieţii

îngenunchind
trecem prin polenul zilelor
zi după zi
până la capăt.

în sens mai larg

cu obrajii împurpuraţi
nu ai avea de ce /să intri în alertă
nici să te sperii
nu ai avea de ce

atâta timp
cât lumea trudită
cu o avalanşă de gânduri
amuţite mărgăritare

dezmierdând cuvinte
mai scrie poezie
şi duce avântul slovei
mai departe

zelos arc
spre
zenit.

nu-mi amintesc

nu ştiu
dacă acum oamenii
care-mi fac cu mâna
în timp ce
eu încerc să-mi echilibrez

existenţa printre clipe
şi frământări
adunate în templul
inimii
mă cunosc

fără să am vreo idee
despre ce va urma
cu faţa
luminată
de căldura lor

m-am aşezat în genunchi
şi nu-mi amintesc exact
de era vreo vecernie
sfântă
în care îngerul

cuvânta
despre întoarcerea
fiilor
satului.