răscolind liniștea

noapte de noapte
prin hornurile caselor
răsuflă zumzetul
vieții cu ochii închiși

mi-am așezat sufletul
în palma destinului
fără să mă tângui
fără să mă plâng

viața trece peste noi
cu fața mușcată
de ger
și inimă bună

trec în revistă
amintirea
vremurilor în care
pe o vreme ca asta

cu obrajii îmbujorați
printre troieni
modelam
oameni albi

din zăpadă.

Reclame

mă umplu de lumină

respirând aerul
care îmi dă puterea
s-o iau mereu
de la capăt

fără gânduri ascunse
ca într-un canon
al purificării
prin geam privesc

ochiuri de ploaie
stranii și reci
și oarecum
melancolică
aștept
să ningă
năvalnic

peste tenebrele
vieții.

în ritualul toamnei

cu verdele vieții
în priviri
îmbătrânesc
ochii mei

înmărmuriți
în neliniștea
vremurilor
cu zâmbetul
pe buze

se topesc
culorile anotimpului
între cer
și pământ

o lumină răcoroasă
își plimbă
degetele
peste viață

peste oamenii
tot mai grăbiți
să prindă
reducerile

de Black Friday.

să rupem tăcerea

pentru strălucirea
din ochii acelora pe care
îi iubim

înălţimea luminii
din lucruri s-o scriem
cu inima în liniştea
rugăciunii
în care picură roua
limpezimii
din spirit

cu umerii apăsaţi
de aerul răcoros
al anotimpului
bogat

să rupem tăcerea
dând aripi

cuvintelor.

într-un vis

o artă neterminată
este povestea
aceasta

roşie precum
un manifest
iscat de bătăile
inimii

atât de diafană
în tot ce înseamnă
lumina
trăire întoarsă
înspre noi

dintr-un vis
în care lucrurile
se precipită
în ritmul lor
în alt vis

în care doar uniți
cu inimă
curată

putem biruii.

anotimp grăbit

mărunțind emoția zilei
cu mirosul ploii
în nări

îmi iau inima
în dinți
și ascult cum fără astâmpăr
șuieră vântul
peste pământ
și peste sat

din cer se cern
aripi
de ploaie

curgând
în zigzag
peste fruntea mea
peste fruntea

gutuilor aurii.