la ora la care stelele se îmbrăţişază

în miez de vară
cu un surâs
în liniştea serilor
cu miros de lavandă
opresc clipa
de linişte şi
lumină

lângă inima
obosită
a cuvintelor mele
păianjenul
nopţii
îşi ţese pânza

auzul
percepe ecoul
unui vânticel
cuminte

de iulie.

Un gând despre „la ora la care stelele se îmbrăţişază

  1. Are ritmul unui cântec de leagăn… la granița dintre vis (miros de lavandă) și coșmar (pânza păianjenului). Ultima strofă, însă, mă face să cred că vânticelul de iulie a adus un vis. ❤️

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s