oasele astea
zâmbind abisurilor
precum o inimă tristă
îngână un cântec
de leagăn
într-o tăcere completă
călcâiul lipit de pământul
plin de conturul
urmelor
atâtor vieţi
adunate într-o simfonie
a paşilor desculţi
vieţuieşte
în anotimpuri
de căutare
cu miros de vară
împietrite
în reguli uitate .
Hideaga 