( jurnal pandemic)
cu fruntea încreţită
împovărată de atâtea
încercări şi restricţii
pe câmpul nins al vieţii
percep lumea în care
trăim ca fiind
o lume condamnată
la disperare
când nu-ţi mai e
gândul la munca ta
la o carte bună
la agoniseala ta
o lume în care
cu timpul
însingurarea
şi aşteptarea
merg ţinându-se
de mână.
fără a înţelege prea bine
ce este cu această
gaură neagră
în capcana căreia
se pare că a fost
prinsă omenirea
adevărul
rostogolit
în ascunzişuri
de cuvinte
modelând ecoul
din dangătul clopotelor
într-un timp
fără timp
o lume
veştejită
murmură
colindul
plâns.
în mirajul steluţelor
argintate
bruma se întinde
peste curţi
peste grădini
peste ogoare
aripa vântului
în adierea anotimpului
plimbă aerul pur
un soare mic
îşi trimite razele
pe spinarea încovoiată
a dimineţii
fără a face
prea mult zgomot
frigul
umblă în picioarele
goale / în trecerea
anotimpului
ca nişte
clinchete de argint
cuvintele
îşi dau bineţe.
vântul
fără suflu
rătăcit
în pletele mele
adânceşte tristeţile
şi amărăciunea
acestei toamne
patria mea
şi-a îmbrăcat
în giulgiul morţii
timpul
în jur e o spaimă
cumplită
care într-o zi
o să
treacă
între buzele mele
cuvintele
tremurânde
îşi caută echilibrul
mi-ai cerut să scriu
un poem
despre ţară
şi uite
ce a ieşit.
înfiorând
aerul răcoros
al toamnei
orele
minutele
trec greu
imobilizată la pat
datorită unei
fracturi
de gambă
mă uit pe fereastră
în stradă
zgomotul utilajelor
drumarilor
care pavează
şanţurile
şi aripile îngerilor
purtate de vânt
îmi cotrobăie
prin
inimă.
într-o lume plină
de lacrimi
cu speranţă
infinită
întind mâinile
şi-mi aşez pe frunte
coroniţa împletită
din florile toamnei
cât cuprind
cu ochii
îmbrăţişez
priveliştea arămie
purtând pe buze
sâmburele
de adevăr
şi orele nesfârşite
cu miresme
într-un asfinţit
de toamnă.
de-ar alerga fericirea
printre stropii de ploaie
pe câmpul ruginiu
al toamnei
parfumul ei
ne-ar stâmpăra visele
alungând temerile
legate de pandemia
pe care o ducem
în spinare
de mai bine
de-un an
de-ar alerga fericirea
printre stropii
de ploaie
melancolică
înfăşurată
în bătăile inimii
aş aştepta-o
în grădină
ascultând
foşnetul
copacilor
goi.
Printre picurii de rouă
(jurnal pandemic)
dimineaţa
în grădină
îmi port paşii agale
printre copacii
ce-şi leapădă
frunzele
la picioarele
noastre
boabele de rouă
şi aerul bun
răcoros
în armonie
cu cântatul cocoşilor
din zori
mă duc cu gândul
spre lumea
fermecată
a
copilăriei fără griji
pe care
o port
în suflet.
mâinile mele
descâlcesc nodurile
de volbură
care năpădesc plantele
împăcată pe deplin cu mine
mă gândesc tot mai serios
că poate în adolescenţă
ar fi fost bine
să mă fac agricultor
aş fi alergat toată ziua
pe câmpurile însorite
printre activităţile mele
prioritară
ar fi fost promovarea
culturilor bio
acum dimineţile
citind presa îmi beau
cafeaua
stropesc grădina
şi-mi odihnesc sufletul
visând
cu ochii deschişi.
de bunătate
ar putea schimba
întrucâtva traiectoria
acestei lumi
aşteptând curcubeul
să iasă din spatele
norilor
să renunţăm
la ură
să repetăm
în gând
de mii de ori
de sute de mii de ori
că merită să trăim
într-o lume
curată
urmându-ne visul
şi cultivând
iubirea
să păstrăm
în inimi
trează
speranţa.
13.08.2021
Hideaga 