( poemul Ioanei )
un strigăt pur
al anotimpului mov
umple aerul
de miresme
experimentând plimbarea
prin lanul albastru
cu faţa bronzată
de soare
în liniştea orelor
ascult vocea timpului
intuind poveşti
legate de viaţa trudită
a mâinilor
tremurânde care
învingătoare
vor merge
mai departe.
( jurnal pandemic )
În căsuţa din chirpici
dintre copaci
e scrinul vechi
de culoarea lemnului de nuc
în el sunt adăpostite
câteva farfurii decorative
pictate de mână /peste care
și-a lăsat amprenta
patina vremii
mai sunt două paturi mari
de lemn
deasupra lor pe perete
două icoane pictate pe sticlă
dau un aer liniștitor
încăperii
tavanul din șipci de lemn
îmbinate cu măiestrie
de mâna unui meșter
priceput
cu pânza luminii
pe faţă / îmi trag sufletul
în hamacul
agățat
între doi copaci
lângă căsuţa albă
cu o singură cameră
prin prejur
prin liniști
udate de ploi
corul frunzelor
răvăşite de vânt
îmi încântă
auzul .
pe catargul lumii
plin de tristeţi
viaţa seamănă
tot mai mult
cu un drum întortocheat
pe care adunându-mi
tot curajul
mă străduiesc
să înaintez
încet
şi fără greş
dimineţile
cu încredere
îmi ridic
ochii
înspre cerul albastru
sărutând
culorile verii
crestele dealurilor
de-un verde luminos
îmi sunt
atât de aproape
de suflet.
Hideaga 