nu-mi amintesc

nu ştiu
dacă acum oamenii
care-mi fac cu mâna
în timp ce
eu încerc să-mi echilibrez

existenţa printre clipe
şi frământări
adunate în templul
inimii
mă cunosc

fără să am vreo idee
despre ce va urma
cu faţa
luminată
de căldura lor

m-am aşezat în genunchi
şi nu-mi amintesc exact
de era vreo vecernie
sfântă
în care îngerul

cuvânta
despre întoarcerea
fiilor
satului.

Anunțuri

fără a avea prea mari aşteptări

sub icoana începutului de zi

 cu ochii deschişi

 îmi place să ascult

 zumzetul liniştii

 îmi piere orice  chef

 când soarele

 stă pitit

 după vălul

 norilor

 fără prea mari aşteptări

 de la viaţa

 am pretenţii puţine

 uite norocul meu

 e că trăiesc

 că sunt un om

 normal

 că mă bucur.

din ghereta portarului

prin fereastra timpului
privesc adevărul
oricât ar vrea trupul
să stea încovoiat
nu îl las

îl ţin drept
cu umerii
traşi în spate
şi pieptul nainte

din ghereta portarului
ascult ticăitul
existenţei

bucurându-mi privirile
cu verdele crud
al copacilor
ce-şi tremură frunzele
la fiecare adiere

de vânt.

trecere în revistă

exersând nesomnul
noapte de noapte
mă las furată
de misterele cerului

surprinzătoare luna
aprinsă se ridică
înflorind
stelele

fără să ne pierdem
pe marginea clipei
suntem protagonişti
şi spectatori
ai propriilor vieţi

încrustate în inimă
tăcerile noastre
rămân
cascada de vise

între cer
şi pământ.