în miezul zilei

la ceasul amiezii
corzile sufletului
în scârțăitul zăpezii
sfidează cu îndrăzneală
gerul

o certitudine
nespulberată de timp
când ochii-mi strălucesc
febrili
în vacarmul ninsorii

fără să bănuiesc
zâmbetul meu
pierdut sculptează
în adâncul inimii

raze fierbinți
ce-mi poartă gândul
prin nordul meu
din vis

în vis.

Anunțuri

tremurând pe o margine de cuvânt

cu degetele inimii
scriu cuvinte
descifrate
din cântecul
lent

al fericirilor toate
adunate din stropii
mărunți ai gândului
bun

precum un clinchet
de lumină
încălzind aerul tare
plin de așteptări

pe un ger năprasnic
care îmi face inima
mică

mică de tot.