Un ultim omagiu

( d-lui profesor Obârşie )

de la o vreme
nu-i mai pãsa de anotimpuri
şi nici nu bãga de seamã
cum frunzele arãmii danseazã
fluturi zburdalnici
pe aleea din faţa blocului
se opintesc apoi cad pe banca
unde de multe ori a poposit
doborât de frãmântãrile lãuntrice
care nu-i mai dãdeau pace
avea sentimentul cã viaţa se iroseşte
şi tot ce e frumos în om se pierde
colecţia de cãrţi a dãruit-o comunitãţii
nu-l mai interesau nici ştirile
de la televizor
şi nici ziarele
acum ştiu cã multã vreme de aici încolo
geamul de la etajul x
nu va mai fi luminat
iar banca
banca aceasta pe care şi – a gãsit obştescul sfârşit
suspinã în tainã
tace orele petrecute în doi
clipe în care el
privind la jocul copiilor din faţa blocului
îşi amintea de tinereţe
de obârşie
imaginându-şi copilãria
când alerga desculţ prin iarba înrouratã.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s